Activitatea de monitorizare
a început să fie din ce în ce mai mult implementată de organizaţiile
neguvernamentale în ultimii ani, având în vedere diferite modalităţi
de a studia, investiga şi aduna informaţii. În sensul său
tradiţional termenul de „monitorizare” face referire la orice act de
observare condus pe o perioadă extinsă de timp, fie într-o manieră
constantă, fie într-o manieră intermitentă.
Monitorizarea presupune observarea îndeaproape a
unei situaţii sau a unui caz individual ce are drept finalitate
determinarea acţiunilor viitoare necesare pentru soluţionarea
situaţiei/cazului. Următoarele elemente conturează activitatea de
monitorizare:
se desfăşoară pe o perioadă lungă de
timp;
presupune colectarea şi primirea unei
mari cantităţi de informaţii;
observarea situaţiei se realizează
prin intermediul unor evaluări sau examinări constante şi
înmagazinarea documentelor doveditoare;
standardele şi normele sunt utilizate
în evaluarea obiectivă a situaţiei sau cazului în discuţie, cu
precădere în determinarea aspectelor care nu sunt funcţionale;
utilizarea diverselor instrumente în
identificarea modului în care situaţia se prezintă în comparaţie cu
standardele impuse;
produsul activităţii de monitorizare
constă într-un raport de monitorizare;
raportul prezintă ansamblul
elementelor conexe situaţiei şi o bază pentru activităţiile
viitoare.
Astfel monitorizarea este realizată pentru a servii
unui scop, acela de a asigura o bază de acţiune în faţa unei anumite
situaţii sau caz. Deseori implică descoperirea unor aspecte
disfuncţionale şi dacă remediile ce au menirea de a corecta problema
funcţionează atunci situaţia, cazul se îndreaptă înspre soluţionare.
Tocmai din acest motiv este necesar ca persoana, organizaţia care
desfăşoară activitatea de monitorizare să realizeze şi un raport de
monitorizare prin care să fie relevate aspectele caracteristice ale
situaţiei/cazului, schimbările care au intervenit de la o perioadă
la alta asemenea îmbunătăţirilor sau deteriorărilor. Activitatea de
monitorizare poate continua pentru o perioadă foarte mare de timp,
însă de cele mai multe ori este încheiată în momentul în care
situaţia s-a schimbat.
Monitorizarea drepturilor omului
reprezintă un aspect al monitorizării prin care se urmăreşte modul
în care prevederile legale naţionale sau internaţionale sunt
aplicate în situaţii concrete, reale, ori modul în care standardele
şi normele internaţionale şi naţionale ale apărării drepturilor
omului sunt respectate. Activitatea de monitorizare este necesară
şi utilă în:
Strângerea informaţilor cu privire la
diverse evenimente, situaţii;
Pentru a urmări abuzurile/încălcarea
drepturilor omului;
Pentru a monitoriza diferite tendinţe
şi patternuri care pot fi folosite în acţiuni de prevenire;
Pentru a constitui evenimentele care
au avut loc la nivelul comunităţii;
Pentru a împuternicii persoanele ce
întâmpină diferite probleme prin ascultarea poveştii lor şi prin ai
ajuta că trec nuprintr-o situaţie personală, ci structurală –
monitorii dau oamenilor dezavantajaţi voce, puterea de a vorbi şi de
a fi ascultaţi şi îi pot asista în analizarea situaţiei şi
dezvoltarea unui strategii pro-active de prevenţie;
Pentru a ilustra natura abuzului:
frecvenţă, răspândire etc.
Pentru a disemina informaţiile legate
de astfel de situaţii publicului larg, comunităţii, guvernanţilor,
organizaţiilor neguvernamentale şi mass-mediei;
Pentru a arăta cum comunitatea
internaţională poate susţine mişcarea păcii şi a justiţiei, prin
fapte şi analize clare situaţilor legate de drepturile omului;
Pentru a genera presiune asupra
guvernanţilor în vederea remedierii sau implementării aspectelor
legale ce ţin de apărarea drepturilor omului;
Pentru a remedia urgent situaţiile în
care drepturile diferitelor grupuri dezavantajate au fost încălcate;
Pentru a realiza o prezentare de
succes în cazurile ce necesită implicarea justiţiei;
Pentru a prevede rapoarte alternative
cu privire la situaţia respectării drepturilor omului Comisiei de
apărare a drepturilor omului din cadrul Naţiunilor Unite sau altor
instituţii de apărare a drepturilor omului;
Pentru a procura probe ce ar putea fi
folosite de către Tribunalul poporului;
Pentru a fi folosite în viitor ca
probe în procesele legale naţionale sau internaţionale sau ca o
sursă a adevărului, o unealtă în procesul de reconciliere astfel
încât oamenii să poată coexista.
MODELE DE BUNE PRACTICI ÎN DOMENIUL MONITORIZĂRII
Titlul proiectului: „DREPTURILE
FEMEII DIN ROMANIA INTRE UZ SI ABUZ!"
Organizaţia care l-a derulat:
Asociaţia pentru Promovarea Femeii din România –
A.P.F.R.
